Proprietarii care au terenuri date în arendă sunt obligaţi să plătească impozit către stat, în cuantum de 16% din contravaloarea produselor încasate, conform contractelor de arendare. Aceştia ar trebui să se ducă de bunăvoie la Fisc şi să declare bruma de cereale pe care, în multe cazuri, aproape că o cerşesc de la arendaşi.
Executivul întârzie în fiecare an emiterea ordonanţelor pe baza cărora proprietarii de teren ar putea încasa subvenţiile (ajutoarele financiare) guvernamentale. Acesta este însă foarte vioi când trebuie să stabilească noi biruri pe spinarea ţăranilor, care sunt nevoiţi să plătească bugetului de stat şi aerul pe care-l respiră. În Codul Fiscal s-a introdus o prevedere pentru proprietarii de terenuri care nu le mai pot munci şi care le-au dat spre arendare. Conform acesteia, produsele obţinute de pe urma arendării terenului se impozitează cu 16% după ce din contravaloarea acestora se scad alte impozite, dar nu mai mult de 25%. Arenda, în termeni fiscali, este asimilată „cedării folosinţei bunurilor“, de parcă plata învoielii s-ar face ca în contractele de închiriere a imobilelor, a căror sumă se cifrează de multe ori la nivelul miilor de euro! Impozitul se calculează pe baza preţurilor de piaţă ale produselor în care se face plata arendei. Până anul trecut, impozitul pe arendă se plătea la început de an pe baza calculului estimativ, iar Fiscul îl numea impozit calculat la normele de venit. Din acest an, se calculează pe baza preţurilor medii din piaţă, stabilite de Direcţiile agricole judeţene şi aprobate de consiliile judeţene. Cu alte cuvinte, arendatorul merge la Fisc cu contractul de arendă şi, dacă a primit mai puţin decât a fost menţionat în contract, mai face şi o declaraţie pe propria răspundere.
Preţuri diferite, impozite diferenţiate
Preţul mediu al produselor în care s-a făcut plata arendei este dat de Direcţiile agricole judeţene, fapt pentru care ele diferă, uneori foarte mult, de la un judeţ la altul. Acestea au fost afişate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) după ce au fost aprobate de consiliile judeţene. Direcţiile fiscale calculează impozitul pe baza preţului afişat în dreptul judeţului de reşedinţă. În 2007, preţurile medii la grâu şi porumb, în Oltenia, au fost diferite. În Dolj, preţul mediu al kilogramului de grâu a fost de 0,28 lei, iar cel al porumbului – 0,31 lei. În Gorj, kilogramul de grâu a costat un leu, iar cel de porumb – 0,80 lei. În Olt, preţul mediu la grâu a fost cuprins între 0,47 şi 0,55 lei, iar la porumb se pare că nu a fost stabilit, de vreme ce el nu este afişat pe site-ul ANAF. În Mehedinţi, preţul mediu al grâului a fost de 0,6 lei/kg, iar cel al porumbului – 0,5 lei/kg. În Vâlcea, grâul a fost 0,65 lei/kg, iar porumbul – 0,58 lei/kg. Se observă că proprietarii de terenuri care le-au dat în arendă ar trebui să plătească impozite diferenţiate în cele cinci judeţe, chiar dacă, să presupunem, ei ar primi aceeaşi plată a arendei.
„La începutul anului am mers în pieţe şi oboare şi am luat preţurile produselor agricole, le-am adunat şi am făcut o medie. Aşa ne-a ieşit preţul mediu pe care l-am transmis consiliului judeţean“, a spus Cornel Popa, director general al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj. Funcţionarii Fiscului cred că diferenţa de preţ mediu de la un judeţ la altul se datorează producţiilor diferite obţinute. Acolo unde acestea au fost mari, preţul a fost mic şi invers.
Mai mare deranjul decât impozitul
Legiuitorul a considerat că acest impozit va aduce bani în plus la bugetul de stat. Realitatea a demonstrat că, în Dolj cel puţin, sunt puţini arendatorii care s-au dus de bunăvoie la Fisc să-i roage pe funcţionari să le calculeze impozitul pe arendă. Nici nu ar fi avut de ce să năvălească, pentru că un calcul sumar arată că i-ar fi costat mai mult drumul la circa financiară decât suma datorată statului. Pentru un hectar de teren arendat în 2007, an afectat de secetă, proprietarul a primit 200 kg de grâu, în loc de 600 kg stipulate în contract. Dacă înmulţim cele 200 kg cu 0,28 lei, ajungem la 56 de lei, venitul încasat de proprietarul terenului. Din acesta scădem 25% (alte impozite prevăzute de lege) şi obţinem 42 de lei venitul supus impozitării. Dacă aplicăm 16%, cota de impozitare, rezultă că are de plătit statului 6,72 lei, în condiţiile în care doar drumul la Fisc făcut cu un mijloc de transport l-ar fi costat mult mai mult. Merită? Şi asta fără să mai luăm în calcul că nimeni nu are o evidenţă a arendatorilor din fiecare judeţ, deci nu se poate şti numărul contribuabililor.
„Nu avem o situaţie a celor care şi-au dat pământurile în arendă pentru că ei nu vin să ceară nimic la noi. Avem doar situaţia arendaşilor, deoarece aceştia sunt cei care încasează subvenţiile. Contractele dintre arendaş şi arendator se depun la primăriile localităţilor pe raza cărora există terenul“, a mai spus Cornel Popa.
Termen până la 15 mai
La fel ca toţi ceilalţi contribuabili, arendatorii trebuie să depună declaraţiile de venit (este vorba de veniturile obţinute din cedarea folosinţei bunurilor – arendă) la organele fiscale de care aparţin, până la 15 mai 2008, pentru veniturile din 2007.
